Casa Enache Scrovistea

»  Prezentare Scrovistea

5 decembrie 2011

Prezentare Scrovistea

BY enache

1 comment

 

PREZENTARE HOTEL-RESTAURANT “CASA ENACHE SCROVISTEA”

 

Casa Enache ScrovisteanaLa numai 6 km de DN1 in apropierea localitatii Tancabesti ( DN1 la km 30 in directia Bucuresti Ploiesti) se  afla Padurea Scrovistea si lacul cu acelasi nume, Lacul Scrovistea, intr-o zona considerata din toate timpurile ca facand parte din cei trei “S” ai Romaniei in ceea ce priveste puritatea aerului: Sinaia, Scrovistea si Savarsin.

 

Zona este atestata istoric din perioada geto – dacică, sec. II – I inainte de Chr. si mai apoi locuita, disputata in toate timpurile, (atestata documentar in 1476), arsa si distrusa in multiple randuri de tatari si de turci ea a renascut mereu. Schitul Balteni se afla in la intrarea in satul cu acelasi nume – pe partea dreapta – din comuna Peris a judetului Ilfov. Schitul Balteni – Traditia marturiseste ca Manastirea Balteni a fost ridicata pe locul unui schit mai vechi, construit de legendarul Negru Voda.

Actualul monument se inscrie printre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din sudul tarii. Seamana izbitor cu Voronetul dar nu este pictata in albastru.

 

Legenda spune ca Manastirea Balteni a fost ridicata la sfarsitul secolului al XVI-lea, in urma unui vis pe care l-a avut in acest loc voievodul Radu Negru, inaintea unei lupte cu tatarii. Locul ales pentru ridicarea ei urma sa ii serveasca pe timp de restriste ca fortareata naturala, iar pe timp de pace ca lacas de rugaciune. Locul manastirii era in acea vreme ca si o insula care avea sa impiedice atacurile inamicului, stejarii seculari ai codrilor Vlasiei constituind un zid de neinvins. Satenii povestesc ca un tunel subteran ce pleaca din biserica asigura retregerea satenilor in vremuri de razboi pana dincolo de lac.

 

Padurea Ciolpani, ce inconjoara partial locul, este un vestigiu natural al codrilor Vlasiei de altadata. Conform traditiei locului, aici ar fi fost omorat, in ultimele luni ale anului 1476, Domnitorul Vlad Tepes – zona are un potential turistic nedescoperit pentru turistii straini pasionati de subiectul Dracula. Schitul Balteni este monument protejat UNESCO.

O insula de verdeata intr-o mare de padure si un schit pe malul unui lac plin de nuferi. O zona inca salbatica cu o frumusete virgina. Lacul are culoarea unor ochi bleumarin prea inchis, ca si cum ar fi desenati in Photoshop. Pe marginea lacului e stuf, si toamna pare galben in comparatie cu lacul. E mai frumos decat in Delta, e o Delta speciala si mai salbatica pentru ca aici pasarile si vegetatia nu sunt inca ravasite de motorul niciunei barci. Aici nu sunt curiosi, iar natura este ea insasi, neincercand sa impresioneze pe nimeni, si este cu atat mai atragatoare. Este precum un chip de femeie fara urma de fard. Se mai numeste arhaic si “Lacul Manastirii”.

 

Zona Balteni , fosta a Codrilor Vlasiei are o clima speciala, cu veri mai racoroase cu 5 grade Celsius fata de Bucuresti, iar padurea ce o inconjoara face parte din putinele locuri in care mai vezi animale salbatice care umbla relaxate intrucat este rezervatie naturala si sunt protejate.

bottom